Rafael Nadal, spectacol în primul meci de la Turneul Campionilor | VIDEO

Rafael Nadal, spectacol în primul meci de la Turneul Campionilor | VIDEO
  • Publicat:
  • Actualizat:

Rafael Nadal a început în forță Turneul Campionilor, care se va juca pentru ultima oară la Londra. De anul viitor, ATP Finals se mută la Torino.

Spaniolul, care a obținut recent victoria cu numărul 1.000 din carieră, n-a avut emoții mari și a trecut în două seturi de Andrey Rublev, iar Rafael Nadal speră să câștige în premieră Turneul Campionilor.

Cei mai buni opt sportivi ai momentului iau startul la Turneul Campionilor, ultima competiție a anului în circuitul ATP. La start se află Novak Djokovic, Rafael Nadal, Dominic Thiem, Daniil Medvedev, Stefanos Tsitsipas, Alexander Zverev, Andrey Rublev și Diego Schwartzman. Marele absent este Roger Federer, care și-a încheiat sezonul după ce a participat la Australian Open.

Rafael Nadal, victorie fără emoții la Turneul Campionilor

Rafael Nadal a avut nevoie de doar o oră și 19 minute pentru succesul cu rusul Andrey Rublev. Ibericul nu și-a pierdut serviciul, iar două break-uri au fost suficiente pentru o victorie în două seturi: 6-3, 6-4.

„Primul meci întotdeauna e greu. Rublev e într-o formă bună, a jucat bine. Sunt fericit că am câștigat. Sunt condiții dificile, fără spectatori. Eu intru pe teren să câștig, e singurul meu scop. Încerc să-mi fac jocul. Serviciul mi-a funcționat bine și asta e cel mai important. Am avut șanse pe retur și le-am fructificat. Așa s-a scris istoria meciului. Sunt mulțumit de această victorie, e un început bun. Vom vedea, și Thiem și Stefanos sunt jucători foarte buni”, a spus Nadal, după succesul cu Rublev.

Mult mai echilibrat a fost în schimb duelul dintre Dominic Thiem și Stefanos Tsitsipas. Austriacul s-a impus cu 2-1 la seturi, în mai bine de două ore: 7-6, 4-6, 6-3.

Luni, liderul mondial Novak Djokovic va da peste Diego Schwartzman, în timp ce Daniil Medvedev îl va întâlni pe Alexander Zverev.

După încheierea meciurilor din grupe (Grupa Londra 2020 și Grupa Tokyo 1970) se trece la faza eliminatorie a Turneului Campionilor: sâmbătă se joacă semifinalele, iar duminică – finalele

Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de titular
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca.
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e acelaşi preţ ca în UK"
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut printr-un divorţ dureros!
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut…
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Halep, EXCLUSĂ. Decizie finală în circuitul WTA. Anunțul venit azi, 18 mai
Halep, EXCLUSĂ. Decizie finală în circuitul WTA. Anunțul venit azi, 18 mai
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×